Adela Diaconu este ambasador al copiilor și tinerilor cu autism

Adela Diaconu susține cauza copiilor cu autism. După ce anul trecut a prezentat și susținut ‘Balul caritabil Inimi Albastre”, alături de vedete precum Elisabeta Lipă, Doina Melinte, Monica Iagăr, Ilie Năstase, Mihai Leu, Paula Seling, Monica Roșu, Dana Săvuică și Nausica (ce au participat și donat obiecte personale care au fost vândute la licitația organizată în cadrul balului), Adela este acum imaginea campaniei ”Direcționează 2% din impozitul pe venit către Asociația Raza de Speranță”.

 

“Susțin această cauză pentru ca acești copii să se integreze în societate. Să meargă la scoală, să se joace cu cei de-o seamă cu ei, să aibă o viață fericită și să fie pe picioarele lor mai târziu, ca adulți. Împreună îi putem ajuta. Au dreptul la o viață normală și au nevoie de sprijinul nostru.

Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de mediu, de situația socială sau economică, de apartenență religioasă sau etnică. A devenit maladia cu cea mai mare rată de creștere, mult mai frecventă decât toate formele de cancer sau de SIDA luate la un loc.”, spune Adela. ”Împreună le putem oferi șansa la o viață independentă. Împreună putem sparge zidul indiferenței!”, mai adaugă aceasta.

Poți susține o cauză umanitară fără să te coste nimic!

Ce poate face fiecare pentru acești copii este să direcționeze 2% din impozitul pe venit către Asociația “Rază de Sperantă” și peste 80 de copii și tineri cu autism se vor bucura de sprijin. Orice contribuabil persoană fizică poate să direcționeze către un ONG 2% din impozitul pe venit plătit de el, care ar ajunge altfel la bugetul statului. Acest lucru se poate realiza foarte simplu, prin completarea unui formular standard. Redirecționarea este gratuită! Nu duce la nici o cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul.

Binele incepe cu tine-campanie-autism

O carieră de succes clădită prin îmbinarea pasiunilor

Adela Diaconu a reușit în ultimii 11 ani să îmbine cu succes iubirea pentru tenis cu profesia de jurnalist și cu pasiunea sa pentru modă. S-a remarcat în mass-media naţională şi locală (în Brașov) ca producător şi realizator al emisiunilor „BV 01 ADE”, ” FASHION KIDS”, ”COOKING SHOW” de la postul Nova TV, dar și prin organizarea unor evenimente culturale și de modă.

Adela a primit numeroase premii

Aprecierile din partea publicului și a colegilor din media au venit sub forma mai multor premii obținute în cadrul mai multor gale de televiziune din România pentru: cea mai bună și longevivă emisiune Tv de lifestyle din România, cea mai bună emisiune de fashion și lifestyle, premiul
pentru eleganță și stil în televiziune, premiul pentru implicare în promovarea sănătății și sportului românesc în mass-media, diploma de Excelență pentru producție TV, Femeia de succes în anul 2015 și 2016.

Credit foto: arhiva personală

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.