Anca Alungulesei a anunțat deschiderea Școlii Raw Vegan

În cadrul lansării primei sale cărți, “Sănătate la pahar, Ghid de introducere a sucurilor naturale în alimentație. Pas cu pas.”, expertul în nutriție și trainer în alimentatie raw vegan, Anca Alungulesei, a anunțat și deschiderea Școlii Raw Vegan RawCoco. Evenimentul a avut loc miercuri, 25 ianuarie, la Libraria Cărturești Carusel din București.

 

Școala Raw Vegan este un proiect gândit ca o prelungire interactivă a cărții și a informațiilor teoretice și practice pe care Anca Alungulesei încearcă să le transmită, pe toate canalele sale, publicului interesat de sănătate și de alimentație.

“La Școala Raw Vegan (re)învățăm să ne hrănim din natură, nu din fabrici, învățăm principii de bază ale unei alimentații sănătoase pentru copii și adulti, rețete practice pentru toate mesele zilei, precum și programe concrete de alimentație pe termen scurt, mediu și lung.”, spune Anca Alungulesei.

Anca_Alungulesei_lansare_carte_Ioana_Ginghina

Anca împreună cu actrița Ioana Ginghină

4 cursuri de alimentație raw vegan

Cursurile anunțate până în prezent și care se regăsesc și pe site-ul rawcoco.ro sunt: “Strategii de detoxifiere a organismului cu hrana lichidă”, “Deserturi delicioase pentru copii sănătosi și părinți fericiți”, “Alimente medicament – Bucătărie vindecătoare” și “Plan alimentar de 21 de zile – hrana vie pentru corp, minte și suflet”.

Evenimentul de lansare a primei cărți de sucuri din România l-a avut ca invitat special pe Profesor Doctor Pavel Chirilă. Acesta a vorbit despre catastrofele alimentare ale zilelor noastre – zahărul, sărurile nitrice, făina albă și a definit inițiativa Ancăi Alungulesei de a scrie cărți despre sucuri și alimentație crudă ca pe un “don quijotism” pur. A îndemnat-o pe autoare să scrie și să publice cât mai mult pe acest subiect.

Anca_Alungulesei_lansare_scoala_raw_vegan

Anca_Alungulesei_lansare_carte2

”Sucurile din legume și fructe reprezintă hrana cea mai inteligentă pentru corp”

Anca Alungulesei, primul autor român al unei cărți despre sucuri naturale a spus în cadrul evenimentului:

“Am scris această carte pe nerăsuflate. Informațiile le aveam în mine după ani de documentare și studiu și am simțit nevoia să le pun cap la cap pentru a ajuta cât mai mulți oameni. Misiunea mea este să îi conving pe oameni că sucurile din legume și fructe reprezintă hrana cea mai inteligentă pentru corpul nostru, astfel că ar trebui inclusă o porție de “sănătate la pahar” zilnic în alimentația noastră. Este simplu de aplicat, avem totul la îndemână și mai ales, este miraculos pentru organism. Îmi place să spun că prin consumul de sucuri facem trecerea de la starea organismului la bunăstarea acestuia”, spune trainerul în alimentație raw vegan.

Reîntoarcere la alimentația curată și la natură

“În această carte sunt sfaturi care ne schimbă viața… O să învățăm să redescoperim sănătatea, bunătatea, să ne întoarcem la alimentația curată, la natură”, a subliniat Alice Năstase Buciuța, scriitor, redactor șef al revistei Marea Dragoste și prietenă apropiată a autoarei.

Anca_Alungulesei_lansare_carte_ALice_Nastase

“Cartea te cucerește prin naturalețe și firesc și se citește foarte repede. Dacă vreți să vă reconectați la natură, Anca Alungulesei, prin cartea sa, vă poate ajuta. Acest ghid merită să stea lângă voi, în bibliotecă sau pe noptieră pentru recitire, nu doar în bucătărie pentru rețete.”, a subliniat Susana Pletea, director editorial Burda România și editorul cărții semnate de Anca Alungulesei.

“Sănătate la pahar, Ghid de introducere a sucurilor naturale în alimentație. Pas cu pas.” este prima dintr-o serie de trei cărți despre nutriție și alimentație sănătoasa, pe care autoarea își dorește să le ofere publicului din România.

Anca_Alungulesei_lansare_carte

Cartea poate fi găsită în Librăriile Cărturești, Humanitas, Compact și Librarium ca și la toți partenerii de difuzare ai Burda România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.