Claudiu Miu – Alpinistul român cu dizabilităţi care a escaladat Munţii Atlas

În orice situație ne-am afla, putem face lucruri impresionante, este ceea ce Claudiu Miu crede cu o convingere admirabilă. Rezolvarea unei probleme şi depășirea obstacolelor pot duce la o poveste de succes şi pentru tinerii cu nevoi speciale. Aşa cum a fost şi în cazul lui! De aceea îşi doreşte să schimbe mentalitatea celor din jur și să transforme mila, primul lucru care vine în mintea multora când aud de oameni cu dizabilități, în apreciere şi demnitate.

 

Sportivul Claudiu Miu, fost campion multinaţional şi balcanic la escaladă, a fost diagnosticat în 2010 cu boala Lyme şi poliartrită asociată. A stat imobilizat la pat mai bine de trei ani şi a urmat tratament. Din fericire, acum se caţără din nou şi predă cursuri pentru cei mici. Iar în luna septembrie, Claudiu, împreună cu Jaggi, un tânăr avocat indian, ambii cu dificultăţi locomotorii, au escaladat un perete de 700 de metri, în munţii Atlas.

Alpinist Claudiu Miu Atlas 2

Cine a venit cu ideea acestei expediţii?

Alpinistul Cosmin Andron este cel care a venit cu ideea. El îl cunoştea pe Hargurvarinder Singh Jaggi şi mă cunoştea şi pe mine. Şi, desigur, cunoştea şi proiectul Climb Again destinat copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale.

Iar tu şi Jaggi când v-aţi şi cunoscut?

În primavăra acestui an Cosmin ne-a pus în legatură. Jaggi a fost impresionat de ce facem noi în România cu copiii şi tinerii cu nevoi speciale care vin la escaladă şi a fost motivat de cauza noastră. De altfel, Jaggi este un băiat extraordinar, şi el cu o particularitate: s-a născut cu o malformație congenitală la mâna stângă. Condiția lui nu l-a împiedicat însă să studieze dreptul în Statele Unite, să se întoarcă în India şi să pună pe picioare un birou de avocatură în New Delhi. În urmă cu câțiva ani a început şi escalada, are ceva reuşite până acum, şi aleargă mult, chiar e o inspirație.

Pat Claudiu Miu Atlas Maroc

Pat escalada Atlas Maroc

Cât a durat traseul şi ce impresii ţi-a lăsat?

În primul traseu, pe 4 septembrie, ne-am cățărat două zile, am dormit o noapte în perete și, din cauza condițiilor (dificultăți în a trage 100 de kilograme de echipament și bagaje, deci și neputința de a respecta programul inițial), ne-am întors. În genul acesta de ascensiune, cunoscută sub numele de “big wall” sau alpinism de perete, este recunoscut faptul că cea mai ușoară parte este cățăratul în sine, iar partea cea mai grea și care durează cel mai mult este trasul echipamentelor și bagajelor. Am luat decizia să coborâm și să încercăm o altă rută după două zile de odihnă și cu mult mai puțin echipament, pe 7 septembrie. A fost ceva minunat și ne-am simțit extraordinar în vârf, chiar daca am avut parte de momente grele în expediție.

Varf Munti Atlas Maroc Claudiu Miu si Jaggi

Ce ai simţit când ai ajuns în vârf?

Recunoștință. Mulțumire. Dragoste. Sunt lucruri pe care le simțeam și înainte, dar care în ultima perioadă au devenit tot mai prezente în viața mea. Vârful a fost posibil datorită multor factori și întâmplări care s-au legat – de la perioada de suferință, la revenirea mea pe picioare și în sala de escaladă, apoi la începuturile Climb Again, ca apoi să se concretizeze într-o expediție în Maroc, susținută de oameni care au încredere în noi. E frumos.

Expeditie Atlas Maroc septembrie 2014

Cine v-a susţinut în deplasarea în Maroc?

Expediția a fost posibilă datorită susținerii esențiale a Asociațiilor Hope and Homes for Children și ASSOC Baia Mare. Am fost o echipă de 5, Cosmin Andron (liderul expediției) și Mihnea Prundeanu, doi alpiniști valoroși, care s-au ocupat de logistica și siguranța expediției, și Nora Dorian, cea care a filmat și fotografiat expediția.

Când simţeai că nu mai poţi ce îţi spuneai în gând?

Prin aceasta expediție ne-am dorit să îi încurajăm pe cei în situații similare cu ale noastre și pe cei din jurul lor, să le arătăm că obstacolele stau în calea noastră doar pentru a fi depășite și că, în ciuda dificultăților, putem ajunge în vârf, fie că e unul real sau metaforic. Mesajul pe care l-am purtat cu noi a fost Climb Again: Overcome the Impossible, un mesaj cu semnificații profunde atât pentru mine, cât și pentru Jaggi. Faptul că am ajuns să mă cațăr din nou după o perioadă foarte grea de suferință, în care nimeni nu mai spera ca asta ar fi posibil, m-a făcut să cred că sunt mulți cei care trebuie încurajați să nu renunțe la luptă, sau la o viață normală, sau, de ce nu, la una extraordinară. În ultima perioadă am învățat mult de la copiii și tinerii cu nevoi speciale cu care lucrez și este fabulos să îi vezi cât de bine se cațără, cât de curajoși sunt, cât de normal se comportă în contexte noi – fie că sunt nevăzători, hipoacuzici, copii cu autism.

Un documentar despre expediţia voastră este în lucru. Când îl vom vedea?

Trailerul a apărut deja. Nora ne pregătește filmul pentru sfârșitul anului, în decembrie.

Îţi doreşti să repeţi experienţa?

Îmi doresc să mai facem alte expediții. Nu știu unde sau când, dar cu toții ne dorim ceva deosebit care să inspire și să dea speranță.

Atunci când eşti acasă cum se derulează programul tău?

Jumătate din activitatea mea este muncă de birou și coordonare a proiectelor Asociației, iar cealaltă jumătate este dedicată ședințelor de antrenament.

Antrenamentul şi alimentaţia le respecţi cu rigurozitate?

Am afectate mai multe articulații și este obligatoriu să fac mișcare constant. Antrenamentele mele sunt în scop terapeutic, pentru a mă menține funcțional și într-o formă fizică care să îmi permită sa fac lucruri; faptul că mă bucur de cățăratul în sine este un bonus. Din alimentație am eliminat ceea ce îmi dăuna în general, iar ăsta este un principiu simplu care se poate extinde oricând și în cazul oricui.

Din punct de vedere al sănătăţii cum te simţi?

Sunt OK, într-o situație care îmi permite să îmi desfășor activitățile, chiar dacă pe unele le fac cu oarecare dificultate. Pentru a mă menține funcțional sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le fac și de care trebuie să am grijă.

Şi cei care nu văd pot ajunge în vârf, şi cei care nu aud pot fi campioni

Ce îţi doreşti să se întâmple mai departe?

Vrem să continuăm efoturile de integrare a copiilor cu dizabilități prin intermediul sportului. O mare parte din activitatea Asociației Climb Again este concentrată pe a aduce escalada mai aproape de copiii și tinerii cu nevoi speciale. Escalada ar putea veni în întâmpinarea multora dintre nevoile celor mici – e un sport care oferă posibilitatea dezvoltării personale, activării propriilor resurse pentru schimbarea perspectivelor, care dezvoltă încrederea în sine și contribuie la atingerea succesului. Rezolvarea unei probleme, găsirea celei mai ușoare variante de a termina un traseu, depășirea obstacolelor, toate acestea construiesc sentimentul de împlinire al celui care ajunge sus și se pot transforma într-o poveste de succes pentru un tânăr cu nevoi speciale.

Vrem să schimbăm mentalitatea celor din jur și, chiar dacă acum primul lucru care vine în mintea multora când aud de oameni cu dizabilități este mila, eu sper că vom reuși să schimbăm un pic lucrurile și, prin ceea ce fac tinerii noștri, să fie priviți cu demnitate și apreciere. Tot ce am trăit m-a adus la concluzia că, în orice situație ne-am afla, putem face lucruri impresionante. Şi cei care nu văd pot ajunge în vârf, și cei care nu aud pot fi campioni.

Asociația Climb Again a început să lucreze cu copii și tineri cu nevoi speciale în toamna lui 2013, iar până acum un număr încurajator de asociații și instituții cu profil specific s-au alăturat proiectului. Peste 60 de copii nevăzători și hipoacuzici, peste 30 de copii cu autism și alți 40 de tineri și adulți dezavantajați (prin programele de incluziune socială ale partenerilor stabili) au luat parte de ședințe de cățărat. Totodată, în primăvara lui 2014, Climb Again a reușit și o premieră sportivă – pentru prima oară în România, o echipă de copii cu nevoi speciale pregătită de instructorii Climb Again a concurat la o competiție națională de escaladă. Pot să dau exemplul lui Flavius și Alin, doi copii nevăzători care vin la orele noastre de escaladă, extrem de talentați și curajoși. La campionatul național de escaladă din primăvară s-au cățărat pe traseele copiilor tipici – nu numai că au ajuns în vârf, dar voiau să mai urce, li se părea ușor. Și Tudor e un exemplu extraordinar. Are doar 6 ani și este hipoacuzic, dar se cațără atât de bine încât anul viitor va putea concura în aceeași categorie cu copiii tipici de vârsta lui.

Îţi mulţumesc şi felicitări!

 

Credit foto: Nora Dorian

 

(Visited 469 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.