Cum devin visurile realitate

Elodie Oliveira Academie cosmetic brand FranceVă voi spune o poveste pentru Crăciun, al cărei mesaj este că cel mai important e să crezi că visurile tale pot să se împlinească. Atâta timp cât sunt realiste și ai suficientă determinare pentru a-ți urma dorințele, chiar și atunci când ai impresia că ție n-o să ți se întâmple. Eu te asigur că se poate!

Povestea de astăzi este despre călătorie. Elodie Oliveira a reușit ca printr-o lungă călătorie să descopere locuri minunate, a întâlnit oameni interesanți și mai apoi a obținut jobul visurilor ei. A devenit beauty trainer la una dintre companiile de top ale lumii, în privința cosmeticelor profesionale, Académie Scientifique de Beauté, din orașul ei natal, Paris. De altfel, așa am și cunoscut-o pe Elodie, ea fiind invitatul special al unui eveniment de frumusețe organizat de Topline, în România.

Începutul…

”Prima dată am colaborat cu Academie când aveam 15 ani. Mergeam la școală și lucram și la un salon de frumusețe, iar acel salon avea un parteneriat cu Academie. Atunci am urmat primul curs la această companie și mi-am spus <Wow, într-o zi vreau să devin și eu trainer aici!>, deși eram conștientă că nu va fi ușor.”

Din Europa în Australia și Asia

Elodie Oliveira AsiaElodie elephant Asia

”Am călătorit aproape nouă ani. Ca să devii trainer trebuie să vorbești fluent cel puțin două limbi de circulație internațională, cum sunt engleza și franceza. Am locuit la Londra timp de doi ani, apoi un an în Noua Zeelandă, doi ani în Australia, șase luni în Creta, Grecia, și am călătorit cu rucsacul în spate în Asia. Când doream să descopăr o țară mergeam acolo, apoi căutam unde să locuiesc și după aceea un loc de muncă. În Anglia prima dată am fost barman, pentru că nu vorbeam deloc engleză și trebuia să încep de undeva. În plus, whiskey și Cola se pronunță la fel în orice limbă. Treptat mi-am îmbunătățit engleza și șase luni mai târziu reușisem să devin manager la un stand de beauty într-un mare magazin de pe Oxford Street. Coordonam trei fete și machiam cliente toată ziua și le ofeream sfaturi despre îngrijirea pielii. Avantajul meu a fost că în 2001 câștigasem un concurs de make-up în Franța și era menționat în CV-ul meu. Dar pentru că trebuia să stau foarte mult în picioare am început să am probleme cu spatele, dureri serioase, și am fost nevoită să renunț. Apoi am găsit un alt job, pentru un an, ca agent imobiliar.”

Elodie Oliveira AustraliaAm bătut la ușă și apoi am spus: ”Mă voi potrivi foarte bine în compania dumnevoastră”

”M-am întors în Franța în 2013. Atunci am și aflat că cei de la Academie căutau un nou trainer, așa că propriu-zis eu am mers la ei. Am bătut la ușă, iar după aceea am spus că <sunt conștientă că CV-ul meu este neobișnuit pentru cineva care dorește să devină trainer în frumusețe, dar cred că mă voi potrivi foarte bine cerințelor în companie>, i-am zis șefului cel mare. Iar el mi-a răspuns că într-adevăr, CV-ul meu este altfel, dar pentru că am călătorit atât de mult <iar tu va trebui să călătorești foarte mult ca trainer și pentru că vorbești foarte bine limba engleză, da, ar trebui să încercăm cu tine>. Și așa m-am alăturat companiei ca trainer în frumusețe, în aprilie 2013.”

Elodie Oliveira Christmas Tree Rockefeller Center  New York”Cel mai frumos Crăciun l-am petrecut la New York”

Iubesc Crăciunul. În acest an îl voi petrece împreună cu iubitul meu și cu familia în Franța, iar apoi vom merge o săptămână într-un resort de schi. Dar cea mai frumoasă perioadă de Crăciun pe care am trăit-o vreodată a fost la New York. Aveam 23 de ani și am fost cu o prietenă. Locuiam la Londra pe atunci și într-o zi, când luam cina, i-am spus că visul meu e să vizitez New York-ul în perioada sărbătorilor de iarnă. Vroiam să mă conving că ceea ce auzisem și văzusem în filmele americane referitor la spiritul Crăciunului era adevărat. În aceeași seară, după ce am terminat de mâncat, am verificat datele de plecare și am găsit bilete ieftine. Două săptămâni mai târziu eu și prietena mea ne-am dus la New York, în cazul meu pentru prima dată, și în decembrie, exact cum îmi doream. A fost o călătorie minunată, eram încântată de absolut tot ce mă înconjura. Oamenii de la patinoarul de lângă Rockeffeler Center, bradul celebru de acolo, magazinele erau frumos aranjate și puteai asculta ”Jingle Bells” din toate părțile. De când am aterizat, la aeroport, apoi în taxi și în oraș, peste tot se simțea spiritul Crăciunului. Acum visez să merg și împreună cu iubitul meu la New York și sunt destul de sigură că se va întâmpla. (râde)

Elodie Oliveira Santa Claus New York5 ÎNTREBĂRI FULGER

Cum ți se par femeile din România?

Am fost plăcut surprinsă să constat că româncele sunt foarte frumoase, educate și bine îmbrăcate, uneori mai bine decât mine. (râde) Iar când m-am plimbat prin București s-a întâmplat să mă rătăcesc și oameni obișnuiți, pe care nu îi cunoșteam, s-au oferit să mă ajute. Mi-au plăcut mult cele două vizite în România (la București și la Timișoara) și sper să revin și în vacanță.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat despre frumusețe?

Este foarte important ca oamenii să rețină că pielea fiecărei persoane are particularitățile sale. Iar produsele trebuie alese în funcție de stilul de viață al fiecăruia (ținând cont de alimentație și de program), pentru a fi perfect adaptate pielii. Produsele de exfoliere sunt printre cele mai importante. Făcând un peeling, măcar o dată pe săptămână, îndepărtezi pielea moartă și stimulezi regenerarea pielii.

Care sunt produsele nelipsite din trusa ta de călătorie?

Cum spuneam, produsul pentru peeling se numără printre favoritele mele, pentru că ajută pielea să devină mai luminoasă, cu un aspect fresh. Apoi o cremă foarte hrănitoare, pentru că aerul din avion este foarte uscat și deci dăunează tenului. Stewardesele de obicei au riduri mai pronunțate decât restul oamenilor tocmai din această cauză. Iar ca produse de makeup, am întotdeauna la mine: fond de ten, anticearcăn, pudră cu protecție solară, blush, mascara și fard de pleoape. Îmi place look-ul natural.

Ce te-a inspirat cel mai mult de-a lungul timpului?

Călătoriile, pentru că îți deschid mintea. În Franța oamenii nu prea cred că o femeie poate călători de una singură, iar eu uite că am făcut-o! În primă instanță da, te gândești că e dificl, dar când începi propriu-zis să călătorești constați câți oameni sunt dispuși să te ajute necondiționat. Chiar și dacă nu au destui bani mulți dintre ei își împart mâncarea cu tine. Este o experiență extraordinară și un sentiment minunat.

Cum se va derula programul tău la începutul lui 2015?

În luna ianuarie voi merge, în calitate de beauty trainer, în Danemarca, în februarie în Malta și apoi în Islanda.

Dacă vrei să afli mai multe informații interesante despre frumusețe și makeup, dar și despre latura creativă a lui Elodie, îi poți urmări activitatea pe blogul personal Blush Ooh La La www.blushoohlala.com.

Corina Stoicescu Elodie Oliveira      Elodie Oliveira BlushOhlala Christmas

Credit foto: arhiva personală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.