Dan Chișu m-a învățat să joc poker

Am avut parte de o experiență inedită, fiind invitată la o lecție de poker cu regizorul şi producătorul de film Dan Chișu, mai nou jucător profesionist de poker și gazdă a evenimentului.
Intuiesc că o experiență inedită au avut și colegii mei prezenți, jurnaliști și bloggeri, cu un jucător ”dificil” ca mine. Domnul Chișu mi-a povestit că în urmă cu doi ani, când nu știa aproape nimic despre poker, era puțin peste nivelul meu. Am râs. Dintr-o întâmplare, am rămas între ultimii trei la masă și chiar m-am distrat.

 

IMG-20160421-WA0004

Credit foto: PR

 

Ce am reținut despre poker din indicațiile primite de la domnul Dan Chișu, și am și constatat în timpul jocului, este că poți câștiga chiar dacă ai cărți mici, iar atunci când ești alături de mulți participanți la masă și ai o carte mare e indicat să acționezi rapid. Altfel, Asul, și nu doar el, e posibil să nu mai conteze.
Sunt multe tipuri de jucători pe care trebuie să îi intuiești. Fiecare este în felul său un actor, dar cel puțin în ce îl privește pe Dan Chișu, cel mai greu pentru un actor este să dea peste un regizor.

Chiar în această perioadă, Dan Chișu participă la Finala Turneului European de Poker de la Monte Carlo, unde s-a calificat jucând pe internet. Despre obiectivul său în această competiție și careul său de ași în viață, despre proiectele sale artistice, donația către victimele tragediei din Clubul Colectiv și despre noul său film, cu regretatul actor Mircea Albulescu, am vorbit în interviul pe care mi l-a acordat.

INTERVIU – Dan Chișu: ”Cred că sunt burlac din dorința de a face cât mai multe lucruri”

Pokerul este, așadar, responsabil pentru activitatea dv. recentă?
Este un joc de recreere. Eu îl numesc ”paratrăsnet de stres”, pentru că, știți, stresul este boala secolului. Avem atât de multe lucruri de făcut. La fel și eu, cu producțiile mele de cinema și de televiziune, fiind și producător. Îmi rezerv foarte puțin timp în a fi artist pentru că atunci când fac filme sunt și producătorul lor, ca urmare se dublează și nivelul de stres. Și am constatat că singura metodă prin care reușesc să mă deconectez definitiv este pokerul. Sunt câteva ore în care pot să uit tot ce aveam în spate.

De ce calități este nevoie pentru a avea succes la poker?
Răbdarea este cea mai mare calitate la poker, apoi trebuie să fii destul de îndrăzneț și să știi să faci alegeri bune. Și având în vedere că pokerul se joacă cu foarte mulți oameni, e important să realizezi când ești mai bun decât celălalt, iar asta nu se întâmplă decât dacă știi să evaluezi bine celălalt jucător. Atitudinea lui de la masă îți dă semnalele că este mai bun sau nu decât tine. Oamenii sunt citibili, de aceea s-a inventat expresia ”poker face”. ”Poker face” înseamnă să ai o expresie care să nu trădeze nimic.

Aveți cunoștințe de comunicare nonverbală?
Am ceva cunoștințe și le-am aprofundat, însă numai pentru poker. Am încercat să văd ce înseamnă repetiția unui gest, ticul, când apare involuntar și ce determină el. Dacă un jucător are un tic și apuci să vezi și cartea, și cel puțin de două ori în care să asimilezi că la ticul respectiv apare și o anumită carte, din clipa aceea devii ”cititor în stele”. Pentru că atunci automat intuiești ce urmează.

Se întâmplă la fel ca și în viață!
Absolut.

Care este careul dv. de ași, general vorbind?
Careul meu de ași ar fi: îndârjirea, experiența (pot spune acum, la vârsta mea), controlul asupra propriei mele atitudini (nu credeam că voi ajunge vreodată atât de înțelept și mă refer la abilitatea de a face o analiză pertinentă a activităților mele) și imaginația.
Cred că sunt o persoană atipică. Eu am făcut foarte mult lucruri, nu m-am oprit la ceva anume și, cum îmi spunea un prieten: ”tu ai reușit să faci din superficialitate o calitate”. Toate activitățile pe care le-am început în România le-am dus, din orgoliu, până la capăt. Superficialitatea mea grefată pe un orgoliu foarte puternic a dus la dorința de a face, de a fi curios să realizez multe lucruri. Așa am ajuns la 25 de ediții de festival, la 20 de ediții de Noaptea Devoratorilor de Publicitate, 15 ani de Cafe DeKo și, pe lângă altele, opt filme. ”București NonStop” a fost prezentat recent la BIFF, iar ultimul, care încă nu a apărut și în care joacă regretatul Mircea Albulescu, va fi lansat la toamnă.

Voi face o paranteză cu privire la filmul ”București NonStop”. Cum ați luat decizia de a dona toate încasările victimelor din Clubul Colectiv?
Era un moment foarte dificil și toată lumea simțea nevoia să facă ceva pentru această întâmplare. Iar noi am anunțat public prima donație făcută, care a fost de puțin peste 3000 de euro, am și spus cui s-au dus banii, unei victime care a fost tratată la Viena. Încă mai așteptăm niște bani de la RADEF (România Film) și sunt câteva mii de euro. Dar pe de altă parte, RADEF a avut neșansa să li se închidă toate sălile de cinema și n-au mai avut nici bani de salarii pentru oameni. Ce e de facut acum este de așteptat. Sper să vină un nou director care să regleze situația acolo. Iar a doua opțiune pentru donație sunt cei doi frați minori, frate și soră, victime din clubul Colectiv. Este o chestiune de timp până vom rezolva situația, pentru că o vom rezolva.

Revenind la poker, cine sunt cei mai buni jucători români la momentul actual?
După părerea mea sunt Vlad Darie, Liviu Ignat, Dani Parlafes, Narcis Nedelcu. La Monte Carlo va fi sigur Vlad Darie, bănuiesc că vor fi și Tudor Purice și Dan Morariu, de asemenea foarte buni. Toți acești jucători au ani în care sunt mai buni și alții în care sunt mai puțini buni. Dar, Liviu Ignat, pentru că l-am menționat anterior, joacă deja de mai mulți ani și este permanent între cei mai buni.

Pokerul este un joc de probabilități matematice, atitudine, poziție și, în ultimul rând, contează cartea.

Dumneavoastră aveți doi ani la activ.
Da, eu sunt la început. Cum mi-au spus prietenii: ”tu ai timp să ai ghinion, că până acum ți-a mers foarte bine.” Am descoperit pokerul fiind invitat la un turneu organizat de Ionel Anton, la Brașov. Acolo am avut de-a face cu jucători mult, mult, mai buni decât mine și cred că și în acest caz a intervenit tot orgoliul. Am început să citesc, să urmăresc turnee. Până acum am câștigat 193.000 de dolari. Pokerul este un joc de probabilități matematice, atitudine, poziție la masă, iar cartea de joc, aș spune, contează în ultimul rând. Nu există formule câștigătoare. Totul este adaptabil în funcție de nivelul jocului, de câte fise ai ș.a.m.d..

Ce obiectiv v-ați propus la Monte Carlo?
În primul rând să trec de a doua sau a treia zi, din totalul de cinci zile, și să obțin un premiu în bani în urma acestui turneu.

Mă uitam la palmaresul dv. și la tot ce ați făcut de-a lungul timpului. Este adevărat că tânăr fiind vă croiați și coseați singur pantalonii?
Bineînțeles. Era o vreme, înainte de a mă muta din România, la începuturile mele, când aceasta era o modalitate prin care câștigam bani. Era un talent. Aveam 22 de ani, iar eu am plecat la vârsta de 25 de ani din țară, în Franța. Am și acum cetățenie franceză, am primit-o în urmă peste 20 de ani. Am avut acolo o perioadă mai dificilă până m-am adaptat, apoi am lucrat în tot felul de domenii: în turism, în televiziune, în Franța mi-am făcut și studiile. Când m-am întors în România, în 1990, eu deja făceam filme de sport. Realizam filme cu toate turneele lui Ion Țiriac. De fapt, așa ne-am și cunoscut. Deci am avut un start-up bun. Am cheltuit foarte mulți bani în România, la început, pentru că nu știam ce să fac cu ei. Toată lumea făcea afaceri, iar eu voiam să fac artă. Oricum, nu regret nimic!

Am fost la penitenciar o singură dată, să joc tenis de masă cu Tocilescu.

Sunteți unul dintre cei mai cunoscuți burlaci din România. Dorința dv. de libertate are vreo legătură cu faptul că tatăl dv. lucra la penitenciar în Brăila?
Tata lucra la penitenciar, dar nu are legătură. Cred că am fost acolo doar într-o singură vacanță. Era o masă de tenis la penitenciar și ne-am dus să jucăm, eu cu Tocilescu (n.a.: regizorul Alexandru Tocilescu). A murit săracul… Era proaspăt venit de la Academia de Teatru și Film, pe vremea aceea, la Brăila, și a fost singura dată. Faptul că sunt burlac la mine cred că se explică prin dorința aceasta a mea de a face cât mai multe lucruri.
N-aș fi vrut să spun acest amănunt, dar… Mi s-a părut întotdeauna că atunci când îți faci o familie devii responsabil pentru ea. Dacă mi-aș fi făcut o familie n-aș fi putut să fac toate cele trei ocoluri ale Pământului, n-aș fi putut să stau cinci ani pe Marea Mediterană cu barca. Ce nevastă te lasă să pleci așa?

Mi-e frică de ridicol.

Vine și nevasta!
Dacă vă dau răspunsul veți spune că sunt misogin și nu sunt deloc. Jur! Iubesc femeia.

Care credeți că ar putea fi al șaselea dv. simț?
Nu îl am, dar pot spun de ce mi-e frică: de ridicol. Și dacă aș fi avut aș șaselea simț mi-aș fi dorit să fie acesta. Eu cred mai tare în femei, ele au simțuri mai puternice decât bărbații.

Eu cred mai tare în femei, ele au simțuri mai puternice decât bărbații.

Dintre proiectele personale cu ce altceva vă mândriți în această perioadă?
Singurul lucru cu care mă mândresc este că pot să îmi produc singur filmele. Și asta este mare lucru pentru că este complicat. Se face de obicei cu bani mulți și altmiteri se face cu o bună manipulare a bugetului. Iar eu caut soluții artistice convenabile. ”Aniversarea”, filmul cu Mircea Albulescu, care, cum spuneam se va lansa la toamnă, are o acțiune care se desfășoară într-un singur apartament, într-o singură zi, de la ora 14 la ora 18. Personajele sunt îmbrăcate în aceleași ținute, iar echipamentul de filmare nu a trebuit mutat. Ceea ce urmăresc este ca povestea să fie mereu destul de interesantă pentru a-i menține atenția telespectatorului. Iar în ”Aniversarea” este o poveste despre atitudinea omului vizavi de spovedanie și de Divinitate. Cum poate fi ea judecată mai bine decât prin ochii unui psiholog și ai unui preot? Și asta urmează să descoperiți în film.

Chiar m-ați făcut curioasă. Până atunci, succes la Monte Carlo!
Așa să fie! Mulțumesc.

Credit foto: PR

Monte Carlo Casino

Finala European Poker Tour de la Monte Carlo se transmite live

Cele peste 300 de calificări întregistrate pentru Evenimentul Principal sunt transmise prin live stream. Finala Sezonului 12, care își unește forțele cu turneul regional France Poker Series (FPS), include 80 de evenimente derulate pe parcursul a 11 zile în Monte Carlo Bay Hotel & Resort. Printre membrii Team PokerStars care concurează în Marea Finală se numără legenda fotbalului brazilian Ronaldo Nazario și Daniel Negreanu (foto), jucătorul cu cele mai mari câștiguri obținute vreodată în turnee live, care a acumulat un total de peste 32 de milioane de dolari.
Detalii complete despre PokerStars și programul Monte-Carlo Casino EPT 12, poți găsi aici.

Credit foto: Neil Stoddart

Dan Negreanu este cetățean canadian și locuiește pe continentul nord-american.

 

Credit foto: PR, Neil Stoddart

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.