Esenţe tari şi celebre

Fotografiile devin nepreţuite pe măsura trecerii timpului, mai ales când celebrităţile, adevărate esențe tari, sunt surprinse în momente importante ale vieţii sau când au loc evenimente semnificative în evoluţia societăţii. Elvis Presley, Sophia Loren, Max Factor, Walt Disney, Coco Chanel, Elton John, Robert Redford, Frank Sinatra, Robert De Niro sau The Beatles sunt toți în selecția de fotografii din acest material.

 

În februarie 1958, de exemplu, Regele Rock’n’Roll-ului, Elvis Presley, a întâlnit-o pentru prima dată pe frumoasa actriţă Sophia Loren. Se întâmpla la Studiourile Paramount, unde el filma pentru producţia ”King Creole”. Fotograful Bob Willoughby a fost întâmplător prin preajmă şi i-a surprins în mai multe fotografii. Conform povestirilor lui Willoughby, Loren l-a găsit pe Presley, atunci un tânăr în vârstă de 23 de ani, în timp ce îşi lua prânzul. S-a dus spre el, s-a prezentat, după care i s-a aşezat în braţe. Iar el n-a părut deloc deranjat! ”Pun pariu că ţi-ai dori ca admiratoarele tale să nu mai ţipe când te văd”, i-a spus italianca. ”Niciodată!”, i-a răspuns Elvis.

O altă întâlnire legendară a avut loc în 1945, între pictorul spaniol Salvador Dali şi celebrul regizor şi producător de film şi animaţie Walt Disney. Cei doi doreau să colaboreze la proiectul ”Destino”, un film de scurt metraj care a fost terminat abia 58 de ani mai târziu, de către Compania Walt Disney, în 2003.

Industria cosmetică modernă a cunoscut primii paşi în 1935, când Max Factor (1872 -1938), fondatorul celebrei companii de cosmetice, a prezentat întregii lumi invenţia sa: micrometrul (un măsurător al frumuseţii, care ajuta la identificarea zonelor feţei ce nesitau retuşuri din machiaj). Omul de afaceri polonez a fost şi cel datorită căruia termenul de make-up a devenit foarte popular.

Cât despre Walter Yeo, acesta a fost primul om care a beneficiat de o intervenţie chirurgicală estetică avansată, de transplant de piele. Walter Ernest O’Neil Yeo (1890-1960) a fost marinar în  Primul Război Mondial.

Iar dacă aveaţi impresia că ”Alice în ţara Minunilor” este doar un personaj, veţi afla că ea chiar a existat. Alice Lindell (1852 – 1934) este cea care l-a inspirat pe autorul Lewis Carroll să scrie cartea, după ce l-a rugat să-i spună o poveste, pe când se aflau pe un vas de transport în Oxford (Anglia).

Pe lângă acestea sunt multe alte fotografii cu nume de referinţă ca Elton John, Robert Redford, Frank Sinatra, celebra Fashion Icon Coco Chanel, legendarii The Beatles sau remarcabilul Robert De Niro.

Elton John on board his private plane, 1974 (By Terry O’Neill)

Elton John surprins în timp ce cânta la pian, în avionul său privat, în anul 1974.

Coco Chanel

Coco Chanel la vârsta de 30 de ani, în 1913

Robert Redford

Tânărul Robert Redford cu unul dintre copiii lui

Elvis cu Sofia Loren

Regele Rock’n’Roll-ului Elvis şi frumoasa Sophia Loren (1958)

Ana Gardner si Frank Sinatra

Frank Sinatra şi soţia lui, Ava Gardner, îndreptându-se spre Aeroportul din Londra, 1956 (fotograf D. G. Dawson/Hulton Archive/Getty Images)

Ultima poza Beatles impreuna

Ultima fotografie a grupului The Beatles in formula iniţială (1969): John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr

pacient pionier in transplant piele

Walter Yeo, primul pacient căruia i s-a facut transplant de piele

The real Alice in Wonderland

Adevărata Alice în Ţara Minunilor, Alice Pleasance Liddell (1862)

Robert de Niro 1973

Actorul Robert de Niro (1973)

Salvador Dali si Walt Disney

Pictorul Salvador Dali şi regizorul de film şi animaţie Walt Disney (1945)

Max Factor

Celebrul Max Factor şi invenţia lui, micrometrul, care delimita frumuseţea trăsăturilor feţei (1935)

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.