Se lansează “#rezist. Pancarte de la protestele OUG 13/2017”, albumul de fotografie al protestelor din România

Prima săptămână a lunii februarie a însemnat cel mai mare protest din istoria post-decembristă a României. Oameni de toate vârstele au dat dovadă de un activism civic care a ocupat primele pagini ale publicațiilor naționale și internaționale, iar atmosfera acestor evenimente va fi redată într-un album publicat la Curtea Veche Publishing, intitulat “#rezist. Pancarte de la protestele OUG 13/2017”.

 

Cartea “#rezist. Pancarte de la protestele OUG 13/2017” apare înainte ca subiectul ei să se fi epuizat, înainte ca valul de emoție colectivă care s-a produs în ianuarie și la începutul lui februarie 2017 să fi apucat să curețe moravurile publice, iar apoi să se retragă în albie. E o carte-instantaneu și e tot atât de spontană pe cât au fost și sunt mitingurile din București și din celelalte orașe românești. Este o colecție de sute de mesaje care, cu timpul, s-ar fi pierdut, uitate sau rătăcite prin ungherele Internetului.

Pancartele din 2017, irepetabile, intransigente, oneste, inteligente, subtile, de un umor irezistibil, arată că ne-am despărțit, pentru totdeauna, de vremurile în care, la demonstrații, se agitau mesaje scrise de alții cu litere albe lipite pe un fundal de pânză roșie. Adunate într-o carte, ele devin niște instantanee din 2017, care le demonstrează scepticilor că o nouă generație de cetățeni manifestă altfel decât se făcea, cu îndârjire, naivitate și chiar cu ură, la începutul anilor 1990.

Albumul poate fi precomandat pe site-ul www.curteaveche.ro și achizitionat din librăriile din toată țara începând cu data de 15 februarie 2017.

 

Credit foto: Curtea Veche Publishing

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.