Strălucește cu dress code-ul potrivit și diamantul care ți se potrivește!

Credit foto: EsentaTare.com

Dress code este stilul vestimentar menționat pe invitații la diverse evenimente, fie că este vorba despre cocktailuri, baluri, decernări sau alte evenimente speciale. Ți-e cunoscută întrebarea: ”Eu cu ce mă îmbrac?” Ei bine, tocmai acest dress code ne oferă primele informații despre ce urmează să se întâmple la eveniment. Iar apoi, alegerea pe care o facem în privința ținutei ne poate scoate în evidență personalitatea. Alături de aceasta, cele mai prețioase bijuterii pe care le putem purta sunt cele cu diamante. Ele fascinează și ne fac să visăm, iar dacă ni le dorim cu adevărat, cred că la momentul potrivit cel puțin un prețios diamant va fi al nostru.

 

Am aflat ce presupun cel mai des întâlnite tipuri de dress code pentru petreceri și evenimente speciale, de Claudia Ioniță, fashion designer la Couture de Marie, iar Constantin Pîndichi, manager 8 Jewellery, din The Grand Avenue – JW Marriott, mi-a dezvăluit o bună parte din tainele diamantelor. Care sunt cele mai prețioase, cum se aleg diamantele sau cât de mult pot să crească în valoare de la un an la altul, doar avându-le.

 

Dress code-ul reprezintă o serie de reguli vestimentare la care trebuie să avem în vedere tipul nostru de siluetă, stilul vestimentar personal și, cel mai important, evenimentul la care mergem. Respectând dress code-ul dovedim respectul pe care îl avem față de gazdă.

Ținuta White Tie

Dress code si diamante

Claudia Ioniță, fashion designer la Couture de Marie, Atelier de Creație Vestimentară

”Ceremoniile white tie au cel mai înalt grad de eleganță, sunt evenimente speciale, la nivel oficial, precum decernări de premii sau ceremonii între diplomați. De regulă au loc în cursul zilei, bărbații trebuie să poarte întodeauna poartă frac, iar femeile rochii lungi elegante de seară, chiar dacă evenimentul se desfășoară ziua. Ținutele trebuie să fie simple. Nu facem exces de bijuterii sau de accesorii, dar nici de croi. Croiul trebuie să fie foarte elegant, iar materiale prețioase.
La astfel de evenimente nu se poartă culori stridente și opțional se pot purta mănuși. Se merge pe nuanțe de negru, alb (nu la nuntă!). Albul cu detalii scoate în evidență cealaltă culoare care vine în completare, însă la evenimente importante se poartă alb doar cu negru (aceasta fiind combinația cea mai elegantă). Se poate opta și pentru negru cu bej. Recomand încălțămintea cu tocuri, de preferat sandale, indiferent de anotimp. Deoarece o sanda îmbracă mult mai bine piciorul și este elegantă.
În privința coafurii, la white tie nu se poartă părul lăsat pe spate, ci într-un coc. Să fie o coafură de seară, chiar dacă este eveniment de zi, iar machiajul echilibrat, nu strident.” – spune Claudia Ioniță.

Dress code si diamante 6

Ținută White Tie

Ținuta Black Tie

”Codul vestimentar black tie este pentru evenimente high class, diverse ceremonii, baluri, premiere de teatru, chiar și nunți. Înseamnă întotdeauna o rochie lungă, care poate fi neagră, dar putem alege și culori mai pastelate. La ținutele de seară trebuie să ieșim în evidență prin bijuterii și NU se poartă ceas. Alegem diamante, pietre prețioase și alegem accesorii și în funcție de siluetă. La o înălțime mai mică alegem un colier mai lung, care să ne dea iluzia de înalt. Dacă avem gâtul lung vom purta cercei lungi. În caz contrar, nu este indicat. La fel, dacă avem capul puțin mai mare, rotund, putem purta cercei mai lungi, altfel sunt potriviți cerceii discreți, foarte prețioși. Ca și coafură, purtăm purta părul desprins, lăsat pe spate.” – explică designerul.

Dress code si diamante 10

De la stânga la dreapta: White Tie, Black Tie, Cocktail

Ținuta Cocktail

”Spre deosebire de primele două, la cocktail avem mai multă lejeritate. Sunt evenimente de zi sau de după-amiază, lansări, prezentări de produse sau evenimente corporate. Regula esențială este lungimea rochiei, care trebuie să depășească genunchiul. În rest, ne putem juca cu materiale și croi. Recomandarea mea este o rochie din dantelă, într-o culoare mai puternică. Rochia little black dress este și ea întotdeauna potrivită, dar și pantalonii conici alături de un top din mătase. Tocul stiletto și pantofii se potrivesc la astfel de evenimente de zi, de cocktail. Dacă există dres, atunci să fie invizibil, dar de preferință mai bine deloc. De asemenea, dacă dresul este negru, el trebuie să fie gros, încât să nu se vadă pielea. În acest caz, pantoful să fie întotdeauna negru. La dresul negru nu purtăm altă nuanță de pantof.”

Ținuta Garden Party

”La o petrecere în grădină nu înseamnă că suntem la întâlnirea cu prietenii. Alegem rochii fluide, cu materiale vaporoase, care pot fi din voaluri. Rochiile lungi se potrivesc atât persoanelor înalte, cât și celor scunde deoarece crează echilibru, ca un tot unitar. Nu purtăm tocuri la evenimentele în grădină, ci cel mult platforme. Iar ca accesoriu putem purta o pălărie din paie, care să ne protejeze și de soare. O pălărie stilizată, nu în stil rustic.” – adaugă creatoarea Couture de Marie.

Dress code si diamante 5

Ținută Garden Party

Dress code si diamante 11

De la disco la dress to sparkle

”Pot fi petreceri cu coduri tematice, precum disco (la care sunt permise rochiile mini, un corset roșu, culori îndrăznețe), pop, flori, petreceri pe diverși ani, dress to sparkle și multe altele. În cazul dress to sparkle, sunt persoane care strălucesc din cap până în picioare și sunt altele care își iau un singur obiect care piesă corespunzătoare și iese în evidență. Poate fi o pereche de cercei, un lănțișor cu pandativ, poate fi o fustă din paiete sau o rochie din paiete ori o pereche de pantofi.”

Șosetele purtate cu sandale

Este o tendință internațională. Ce spune Claudia Ioniță? ”Nu este tocmai genul meu, dar vom vedea, acceptăm. Fiecare alege ce i se potrivește. Parerea mea generală este că trebuie să avem grijă cum ieșim din casă. Indiferent ce purtăm, să existe un echilibru. Să ne cunoaștem silueta, să ne îmbrăcăm cu haine astfel încât să scoatem în evidență atuurile și să ne ascundem defectele. Să știm la ce fel de eveniment mergem. De aceea trebuie să citim dress code-ul. Respectând dress code-ul, este de fapt respectul pe care noi îl avem față de gazdă. Dacă nu suntem de acord cu acest dress code, mai bine evităm participarea.”, este părerea designerului Claudia Ioniță.

O rochie stil furou purtată cu un tricou și o pereche de jeanși poate fi ținută adorabilă.

Trendul de tip pijamale

”Este o tendință excentrică dată de designerii internaționali. Românii sunt oameni care încearcă, testează, dar acum depinde și de locul unde lucrează, în ce mediu se află și unde pot purta aceste haine. Totuși, o rochie stil furou purtată cu un tricou și o pereche de jeanși e o ținută adorabilă. Poate fi o ținută de zi, de tip casual, foarte chic.”

Cei 4 mari C sau criteriile prin care se diferențiază diamantele

Credit foto: EsentaTare.com

Diamantele sunt cele mai prețioase și rezistente obiecte pe care cineva le poate deține. Managerul 8 Jewellery, Constantin Pândichi, spune că ”am putea vorbi zile întregi și nu am termina istoria, dar ce trebuie să știm când vrem să achiziționăm primul diamant este să ne orientăm după cei 4 mari C: cut, clarity, colour și carat. În traducere: tăietură, claritate, culoare și carate.”

Dress code si diamante 9

Am probat o brățara din aur alb, cu zeci de diamante, în valoare de 45.000 de euro.

”D” este cea mai bună culoare pentru diamante

Culoarea diamantelor albe, care sunt și cele mai valoroase, pornește de la litera D (nu există A, B, C), fiind varianta incoloră cea mai pură și continuă în nuanțe ușor mai gălbui treptat până la litera Z. După jumătatea alfabetului intervine o pată de galben și diamantul deja nu mai are aceeași valoare. În ce privește caratajul, diamantele pot fi de la 0,001 carate și până la 7, 10, 20. ”Este un număr care nu se poate cuantificia”, îmi explică managerul 8 Jewellery, ”dar în magazinul nostru sunt de la 0,10 la 5 carate. De asemenea, în privința clarității sunt de asemenea foarte multe categorii și contează felul în care sunt șlefuite. Toate acestea îi dau valoarea unui diamant.”

Credit foto: EsentaTare.com

Curiozități pe care merită să le știi:

  • În cazul unui diamant negru, un carat nu va fi niciodată de aceeași valoare cu cel al unui carat de diamant alb.
  • Foarte strălucitoare pot fi și diamantele cogniac sau cele negre, chiar și pietrele prețioase sau semiprețioase puse alături de diamante în aceeași bijuterie.
  • Prețul minim de pornire în magazinul 8 Jewellery, în care a avut loc evenimentul, este de 600 de euro pentru o bijuterie cu diamant, iar cele mai scumpe piese pot depăși o sută de mii de euro.
  • Pe piața de diamante sunt magazine care comercializează și bijuterii pornind de la 200 de euro. Însă, la 8 Jewellery se folosește aur de 18K nu de 14 K, iar aproximativ o jumătate din colecție conține piese unicat.
  • Diamantul poate fi combinat în bijuterii cu aur alb, galben, roz, negru, cât și cu platină.
  • Diamantele pot fi purtate atât de femei, cât și de bărbați, la orice ținută și nu se demodează.
Credit foto: EsentaTare.com

Brățări tenis unisex

Întotdeauna o investiție: diamantul crește ca valoare cu minimum 5% anual

Pe lângă strălucirea pe care ți-o dă atunci când îl porți, diamantul este întotdeauna o investiție. Și vorbim nu numai de bijuterii, ci și de diamante care nu sunt puse într-o montură de inel, la cercei sau într-un colier. Diamantele pot fi achiziționate și păstrate în cutia de valori deoarece de la an la an valoarea lor crește cu 5 – 10 %. Iar unele pot crește chiar și mai mult!

Credit foto: EsentaTare.com

Dress code si diamante 12

Alături de managerul Casei de Bijuterii 8 Jewellery, Constantin Pîndichi.

 

Credit foto: White PR (Cristina Bobe Photography), Corina Stoicescu (EsentaTare.com).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.