Ziua Independenţei și toate semnificațiile zilei de 4 iulie

Americanii sărbătoresc declararea independenţei faţă de Regatul Unit al Marii Britanii. Sărbătoarea este cunoscută sub numele de Ziua Independenţei sau Forth of July – 4 Iulie şi este asociată cu reuniuni cu familia şi cu prietenii, ieşiri la picnic şi grătare, parade, ceremonii, discursuri politice şi tradiţionalul foc de artificii, care durează aproximativ o oră.

 

  • Declaraţia de Independenţă a fost adoptată în data de 4 iulie 1776.
  • Benjamin Franklin şi-a dorit curcanul simbol naţional, însă au câştigat John Adams şi Thomas Jefferson care au ales vulturul. Aceştia din urmă au fost şi singurii dintre cei care au semnat declaraţia şi au devenit ulterior şi preşedinţi ai Statelor Unite. Culmea, tot ei, rivali în viaţa reală, au murit în aceeaşi zi, pe 4 iulie 1826, la aniversarea a 50 de ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă.
  • Prima petrecere de Ziua Independentei a fost organizată la Casa Albă, în 1801.
  • 4 Iulie a fost declarată sărbătoare naţională abia în 1941.
  • Imnul naţional al SUA este compus pe linia melodică a unui vechi cântec britanic, “To Anacreon in Heaven”, cântat la beţie.
  • Când Statele Unite ale Americii şi-au obţinut independenţa, în 1776, populaţia număra 2,5 milioane de oameni. Acum sunt peste 311 milioane.
  • Se estimează că americanii consumă în această zi peste 150 de milioane de bucăţi de hot-dog.
  • Majoritatea steagurilor naţionale folosite de americani, adică aproximativ 87,5 % sunt produse în China, iar costul lor este estimat la 2,8 milioane de dolari.
  • Şi artificiile, în proporţie de 97%, sunt importate tot din China. Costul lor, cca. 190,7 milioane de dolari.
  • În 1870, Congresul American declarase Ziua Independenţei zi de sărbătoare, dar neplătită de către stat, pentru angajaţii federali. Abia în 1938 a fost schimbată această decizie, ziua fiind de atunci şi plătită.
  • Prima dată când a avut loc un foc de artificii pentru 4 iulie, la New York, a fost în anul 1976.

 

Obama familyMalia Obama, fiica cea mare a preşedintelui SUA, Barack Obama, este născută în data de 4 iulie 1998.

Alte sărbători de 4 iulie!

4 iulie reprezintă şi pentru Filipine şi Rwanda zile ale independenţei. Pe de-o parte este data la care SUA a recunoscut oficial Filipine ca stat liber, în 1946, ziua fiind cunoscută ca Ziua Republicii, dar din 1962 sărbătoarea naţională este în 12 iunie. Totodată, Rwanda celebrează Ziua Libertăţii pe 4 iulie, marcându-se sfârşitul genocidului şi înfiinţarea Guvernului nou, în anul 1994.

SUA văzută de mine, în câteva imagini

Şi pentru că astăzi subiectul central îl reprezintă Statele Unite ale Americii, adaug și câteva dintre imaginile suprinse de mine pe tărâm american sau ipostaze în care m-am fotografiat în călătoriile mele petrecute în această ţară.

 

Primul fast food Mc Dolands din lume

Primul fast-food Mc Donald’s din lume a fost deschis la Chicago, iar în prezent este muzeu.

Apple Store

Magazinul Apple, celebrul Apple Store, aflat pe 5th Ave, lângă Central Park

Times Square

Times Square, locul în care orice turist ajuns la New York, vrea să vină.

Corina New York Times

In vizită la New York Times, unul dintre ziarele de top şi una dintre cele mai influente companii pe plan mondial.

eagle screen Times Square

Times Square

1392009_744459265570930_1034926926_n

madison broadway wall st

Suveniruri

USA flag MoMA Museum

Steagul SUA la MoMA (Muzeul de Artă Modernă)

Abraham Lincoln banca

Cu simpatica statuie a lui Abraham Lincoln, în Chicago. A fost cel de-al șaisprezecelea președinte al SUA și primul președinte republican (4 martie 1861 – 15 aprilie 1865)

NY street

New York

FBI Chicago Division

casuta lui Michael Jackson

Casuţă în care a crescut Regele Pop, Michael Jackson, în Gary, Indiana.

casuta Gary Indiana

Statuia Libertatii din lego

Statuia Libertăţii construită din piese lego, la magazinul FAO Schwarz NYC (cel mai apreciat magazin de jucării din lume şi cu cea mai mare vechime din SUA)

Credit foto: Corina Stoicescu

Statuia Libertății fotografiată din Battery Park (Financial District, Manhattan)

NY night view

New York văzut noaptea, de la etajul 86, din Empire State Building

 

Credit foto: Corina Stoicescu (EsentaTare.com), Marian Petruţa, Benton.ar.gov

 

(Visited 487 times, 2 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.