O sănătate mai bună și un plus de confort în viața ta

Modul în care trăim, starea de sănătate, sentimentele pe care le avem, la fel ca și alegerea locuinței sunt influențate în mare măsură de informațiile de care dispunem și de tot ceea ce ne înconjoară. Așa că am vrut să aflu soluții noi pe care să le iau în calcul și despre care să vă povestesc și am luat parte la un eveniment de profil.

 

Cum să ne hrănim sănătos, cum să avem o viață de calitate sau cum să ne alegem locuinţa? Răspunsuri pentru fiecare dintre aceste întrebări au fost dezvăluite în cadrul evenimentului „Sănătatea și confortul, prioritățile vieții moderne”. Am degustat brânza de capră, naturală și delicioasă, am aflat de ce este important să luăm în calcul ajutorul unui consultant imobiliar și multe altele despre care te invit să descoperi în rândurile de mai jos.

Laptele de capră, unul dintre cele mai sănătoase alimente

Ai încercat să bei lapte de capră? „Proprietățile nutritive ale acestuia sunt superioare celui de vacă. Este ușor digerabil, un antiinflamator cunoscut, ajută la creșterea imunității, este un excelent profilactic și tratament în anumite boli. Este potrivit pentru toate vârstele. Cu o structură asemănătoare laptelui matern este indicat pentru hrănirea sugarilor. Iar conţinutul crescut de potasiu şi cel redus de sodiu, îl recomandă drept protector cardiac”, a explicat doamna Mihaela Bachmann, marketing manager la Elcomex Agroindustrial.
Specialităţile acestei companii sunt produse din lapte colectat zilnic de la capre de rasă franțuzească, crescute în Dobrogea (zona Constanței), au origine controlată și sunt recomandate de Asociaţa BIO România, ca fiind 100% NATURALE, adică nu conțin conservanți sau alți aditivi. În portofoliul de produse se află lapte de capră, iaurt, iaurt de băut, sana, kefir, lapte bătut, brânzeturi lactice natur și cu diferite condimente, brânză aerată, telemea, cașcaval și brânză în pastă tare.

 

branzeturi elcomex

Brânza de capră merge de minune cu legume, fructe și biscuiți sărați.

Kefirul din lapte de capră are calități uimitoare

Este o băutură hrănitoare, cu gust acrișor, acidulat, care se asimilează ușor datorită dublei fermentații, cu proprietăți benefice asupra tranzitului digestiv și sănătății colonului. ”Kefirul este recunoscut din antichitate ca băutură cu proprietăți miraculoase (prelungește viața, întârzie îmbătrânirea, crește imunitatea și memoria). Kefirul se obține din culturi lactice selecționate în lapte”, ne-a mai spus doamna Mihaela Bachmann.

De ce te poate ajuta un consultant imobiliar?

Un rol foarte important la alegerea unei locuinţe este consultantul imobiliar. El este acela care caută cele mai bune soluţii pentru a rezolva în mod optim cerințele clienţilor săi.
„Evaluatorii imobiliari autorizați se ocupă de crearea de rapoarte pentru orice tip de proprietate imobiliară”, a explicat d-na Anca Mihaela Barbăroșie, managing partner la Romtor Real Estate. Iar actuala modificare a codului fiscal impune efectuarea unei expertize, în anumite situații. ”Dreptul de a evalua se obține urmând studii de specialitate care sunt continuate prin cursuri de formare periodice. De aceea, cred că experienţa şi competenţa profesională recomandă solicitarea serviciilor unui expert evaluator când decideţi că este momentul cumpărării unei locuinţe.”, a mai adăugat aceasta.

eveniment

Prețul și locația sunt primele luate în calcul

„Preţul locuinţei este cel mai important aspect la cumpărarea unei locuinţe, iar pe locul al doilea se află locaţia, suprafaţa şi alte costuri ce le implică noua casă. Alte criterii sunt apropierea de un loc de joacă pentru copii, de o grădiniţă sau o şcoală, centrele comerciale, restaurantele şi bisericile”, a observat d-na Barbăroșie. Pentru a obţine un preţ corect, cei de la Romtor Real Estate recomandă luarea în calcul, în momentul alegerii unei locuinţe, următoarele criterii: localizarea imobilului; dotările și serviciile din zonă; locuința în sine, dar şi gradul de eficienţă energetică şi anul de construcţie joacă un rol important în stabilirea preţului.

bloggeri si jurnalisti

În cadrul evenimentului găzduit de Cafepedia Piața Alba Iulia am degustat din vinurile rafinate de Sâmburești, iar alți parteneri au fost Flormar și Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice și un brand emblemă pentru România.

 

Credit foto: PR, Corina Stoicescu

(Visited 270 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.