Ziua în care m-am simțit cea mai sexy, fără celulită!

Credit foto: Google

Mi-a plăcut mult experiența pe care am avut-o mergând la sesiunile de tratament anticelulitic LED+Esthetic. Este o metodă nouă în domeniul întreținerii corporale, este foarte confortabilă și eficientă. Te ajută să reduci rapid zonele cu celulită.

 

Sunt o persoană entuziastă, în general, și deschisă la nou, dar nu ezit să întreb ori de câte ori am o nelămurire. Așa că înainte de prima ședință de tratament anticelulitic LED+Esthetic, am aflat tot ce am considerat important de știut despre metoda care mă interesa și pe care ulterior am început-o la Nomasvello România.
Mi s-a spus din start că tratamentul reduce celulita repede și ușor, însă nu reprezintă o alternativă pentru un stil de viață care nu este sănătos. Perfect de acord! Ar fi fost nefiresc să cred că pot mânca oricât și pot înlocui sala de sport cu mersul la salon.

Efectul anticelulitic este imediat

”Rezultatele sunt mai bune decât la masaj.”, mi s-a spus. ”Se văd imediat, iar pentru a le menține pe o perioadă îndelungată este indicat să aibă loc opt ședințe în prima lună, două pe săptămână, iar în următoarea lună încă patru ședințe. Eficiența cea mai mare este atunci când se îmbină tratamentul anticelulitic cu cel de tonifiere.”, a continuat specialistul Nomasvello.

  • Sunt contraindicații ale tratamentului cu LED în privința pielii sensibile? – Nu.
  • Dar a pielii recent epilate? – Nu.
  • Doare? – Deloc.
  • Este un procedeu care poate fi realizat în orice perioadă a lunii? – Da.
  • De către toate femeile? – Da, atâta timp cât nu sunt situații medicale speciale (diverse afecțiuni, sarcină recentă etc.).

LED + Esthetic înseamnă lumină rece și gel pe bază de alge

O ședință de tratament anticelulitic LED + Esthetic durează 20 de minute. Se aplică un gel, care se simte rece pe piele (dar personal nu mi-a creat vreun disconfort), iar produsele folosite conțin diverse alge, ce provin din mai multe locuri ale lumii, în funcție de tratamentul ales. După ce gelul este întins uniform, este pornit aparatul cu lumină rece și se așază în dreptul zonei cu celulită. Etapele sunt: activarea enzimelor (importante în procese metabolice, de digestie, detoxifiere, imunitate etc.), vasodilatația (creşte fluxul sanguin în organism) și drenajul (indicat pentru reducerea celulitei, eliminarea lichidelor și a depunerilor de grăsime, detoxifierea organismului). Procedeul este în totalitate lipsit de durere.

Credit foto: Corina Stoicescu

Credit foto: Corina Stoicescu

Apă, doar înainte de ședință!

Apa se bea înainte de tratament, nu în timpul acestuia și nici în următoarele două ore după încheierea ședinței. Dar ce nu fac eu pentru a ajuta procesul de drenaj limfatic? Apoi, m-a salvat și guma de mestecat mentolată. 🙂 Pauza este valabilă și pentru mâncare, dar la acest capitol nu întâmpin dificultăți. M-am ”călit” în anii în care am urmat diete. Și, uite așa, am încheiat primele opt sesiuni ale tratamentului anticelulitic și mă mândresc cu câțiva centimetri în minus pe fiecare picior.

Terapie pentru încredere

Știi senzația aceea când porți o rochie nouă, frumoasă, care știi că îți vine perfect? Sper din suflet că DA, pentru că eu o văd comparabilă cu o terapie pentru încredere. Sentimentul că POȚI și SE POATE e senzațional! Exact așa m-am simțit în pielea mea după imboldul de care aveam nevoie: să văd rezultate într-un timp scurt. Iar LED + Esthetic m-a ajutat deoarece favorizează arderea grăsimilor localizate și o singură ședință poate reduce de la 1 până la 3 cm în volum, printre multe altele.

Pielea mea este acum mai întinsă și mai tonifiată, dar desigur voi continua să am grijă la alimentație și să merg la sală pentru a menține și îmbunătăți rezultatele. Orice pe lumea asta are un preț, însă atunci când totul e pentru tine, e cel mai bine! Și sper ca experiența mea să te inspire și să îți ofere o nouă opțiune pentru îmbunătățirea propriilor rezultate.

Credit foto: Corina Stoicescu

 

Credit foto: Google, Corina Stoicescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.